Site-ul este în construcție. Fii pe fază! Revenim bientôt.

ADOLESCENȚI

Cursurile anuale sunt organizate online, via Zoom, pentru adolescenții din clasele V-VIII și IX-XII, iar grupele au maximum 10 cursanţi.

În decursul anului, mai mult de 600 de copii şi adolescenți aleg cursurile noastre pentru a se perfecționa în limba franceză, beneficiind de metode de învățare recente, adaptate nivelului şi vârstei fiecăruia. Profesorii noștri sunt specializați într-o pedagogie activă, care favorizează comunicarea orală şi scrisă.

Perioadă: 19 octombrie 2020 - 11 aprilie 2021
Durată: 60 ore (2 ședințe x 1,5 ore x 20 săptămâni)
Teste și înscrieri doar de la distanță: până pe 8 octombrie inclusiv
Tarif: 1600 lei/redus* 1550 lei

*Tariful redus se acordă celor care au fost înscriși la cursul anual precedent (2019 - 2020), la Clubul de vacanță de vară 2020 sau celui de-al doilea membru al aceleiași familii (frate/soră) înscris la cursurile noastre în aceeași perioadă. Tarifele includ manualul şi caietul de exerciții.

Manualele de curs vor putea fi ridicate de la Institutul Francez, după terminarea perioadei de înscriere. 
Vom reveni cu precizări pe mail în privința modalităṭii de recuperare.

FRANCEZA 24/24 - CURSURI PENTRU ADULȚI

Studiați franceza pe platforma noastră Moodle - primul campus interactiv online, cu asistență directă din partea unui profesor!

  • Grup de maximum 8 persoane
  • Durata cursurilor: 6 săptămâni (nivel debutant) și 7 săptămâni (nivel intermediar)
  • Ritm: 9 ore în videoconferință + 36 ore în autonomie
  • 6 videoconferințe pentru nivelul debutant/ 7 videoconferințe pentru nivelul intermediar
  • Înscrieri: între 19 și 28 octombrie
  • Începerea cursurilor: 2 noiembrie
  • Tarif: 890 lei/ modul de 45 ore/ persoană
  • Acces la exerciții 24h/ 24h

Pentru o învățare eficientă vă recomandăm să accesați platforma pedagogică minimum 6 ore pe săptămână.

Bonus! Acces gratuit la biblioteca digitală culturetheque.com.

Pentru București consultă documentele aici: http://bit.ly/București-Franceza24din24

ANUNȚ EXAMENE DELF/DALF

Ținând cont de evoluţia situației epidemiologice din ultimele zile în România, sesiunea de examene DELF/DALF din 21 și 22 noiembrie este amânată pentru luna februarie 2021. În funcţie de măsurile de prevenire a răspândirii COVID-19 aprobate de autoritățile române la momentul respectiv, Institutul Francez din România va coordona organizarea sesiunii din luna februarie, consultând centrele de examinare și „France Éducation international”. Înscrierea actuală rămâne valabilă, fără costuri suplimentare, iar candidaţii vor fi înscrişi automat pentru sesiunea din 20 și 21 februarie 2021.

Compte tenu des changements de la situation sanitaire de ces derniers jours, la session d’examens DELF/DALF des 21 et 22 novembre est reportée à la prochaine session du mois de février 2021. En fonction de l’évolution et des mesures entérinées par les autorités roumaines, l'Institut français de Roumanie coordonnera, en concertation avec les centres d’examens et « France Éducation international », l’aménagement des sessions à venir. L’inscription actuelle reste valable sans coûts supplémentaires et les candidats seront directement réinscrits pour la prochaine session qui aura lieu normalement les 20 et 21 février 2021.

DIPLOMELE DELF/DALF

Diplomele din sesiunile precedente pot fi  ridicate de la Institutul Francez din România la Bucureşti cu programare prealabilă la inscri@institutfrancais.ro.

TESTE TCF ȘI TEF

Sesiunile de teste TCF și TEF sunt prevăzute în fiecare săptămână la București, în zilele de miercuri, cu condiţia ca înscrierea să fie efectuată cu cel puțin 10 zile inainte de data aleasă.

Pentru detalii si înscrieri vă rugăm să ne contactați la: inscri@institutfrancais.ro.
0374 125 209 / 0374 125 224

COURS DE ROUMAIN

 Bucarest 
L’Institut français de Roumanie propose une session extensive de cours de roumain en ligne de niveau débutant (A1.1) et faux débutant (A1.2).
• Période : 9 novembre 2020 – 22 janvier 2021. Fériés : les 30 novembre et 1er décembre.
• Durée de la session : 30 heures (7,5 h/semaine)
• Programme : 2 séances/semaine, matin (10h30 – 12h30) ou soir (18h30 – 20h30)
• Maximum 5 apprenants
• Tarif : 1200 lei
• Inscriptions : 27 octobre – 4 novembre, via https://vu.fr/Formulairedinscription
• Conditions générales : http://bit.ly/CoursRoumain
Informations :
0374 125 209 / 0374 125 224
inscri@institutfrancais.ro

 Iaşi 
Comprendre et se faire comprendre rapidement est essentiel lorsque l’on s’installe dans un pays étranger. Animées par des intervenants natifs, nos formations de roumain privilégient la pratique et font une large place au « roumain quotidien ».
L’Institut français de Roumanie vous propose les formules de cours suivantes : cours individuels ou cours en groupe, via Zoom.
Informations :
0769 056 203
equipe.iasi@institutfrancais.ro