Ambasada Franţei în România organizează cea de-a XIV-a ediţie a Concursului pentru acces în Clasele pregătitoare ale Marilor Şcoli din Franţa (CPGE).

Concursul, organizat din iniţiativa Ambasadei Franţei în România, începând din anul 2004, se adresează elevilor din clasele a XII-a, care deţin cunoştinţe excelente de matematică, dar şi noţiuni de limbă franceză. Testul este bazat strict pe cunoştinţele de matematică ale participanţilor, iar răspunsurile pot fi redactate în franceză sau română în funcţie de opţiunea candidatului. De reţinut totuşi că studiile la liceul Louis-le-Grand se vor desfăşura în limba franceză.

În funcție de rezultatele candidaților, Fundaţia Odon Vallet va acorda burse iar laureații vor studia la Liceul Louis-le-Grand din Paris, timp de doi ani. După cei doi ani de clasǎ pregătitoare, elevii au posibilitatea de a susţine examenele deadmitere pentru Marile Școli de inginerie.

Concursul CPGE este organizat cu sprijinul Domnului Daniel Grigorescu, Inspector general de Matematicǎ în cadrul Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice şi al Domnului Radu Gologan, Președintele Societății de Științe Matematice.

Proba va avea loc în paralel în trei direcţii regionale ale Institutului Francez din România la Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca dar şi în cadrul Olimpiadei de Matematicǎ etapa naționalǎ la Timişoara, în data de sâmbǎtǎ 22 aprilie 2017.

O sesiune de informare privind CPGE și bursele la Liceul Louis-le-Grand va avea loc luni 3 aprilie 2017 începând cu ora 9:00, la Institutul Francez din București.

Elevii, părinții și profesorii interesați trebuie să se înregistreze prin e-mail andreea.palcu@diplomatie.gouv.fr sau la tel.0374125263.

- Data concursului: sâmbata 22 aprilie 2017
- Durata testului: 4 ore
- Accesul în săli: ora 8:30
- Începerea concursului: ora 9:00

- Data limită a înscrierilor este joi 13 aprilie 2017.

Înscrierile pentru acest concurs se pot face prin e-mail la următoarele adrese, în funcţie de centrul de examinare precizând : nume, prenume, data naşterii, liceul, adresa poştală, e-mail şi număr de telefon :

Institutul Francez din România (Bucureşti): andreea.palcu@diplomatie.gouv.fr
Institutul Francez din România (Iaşi): olivier.dumas@institutfrancais.ro
Institutul Francez din România (Cluj-Napoca): gabriela.ioo@institutfrancais.ro
Institutul Francez din România (Timişoara): camelia.gintaru@institutfrancais.ro

- Notă explicativă privind CPGE:

PDF - 197 ko

- Prezentarea Liceului Louis-le-Grand din Paris:

PDF - 278 ko

- Subiecte de examen în anii 2014, 2015, 2016:

PDF - 422.7 ko

- Mărturii ale elevilor:

JPEG

JPEG